Decizia CCR nr. 62/2020Punctul 7
Punctul 7
7. Având cuvântul, domnul avocat Stan Tîrnoveanu precizează că în examinarea excepției de neconstituționalitate, indiferent că este vorba de spețe civile sau penale, trebuie avute în vedere valorile protejate prin măsurile asigurătorii, instituite în cursul procesului penal, respectiv dreptul de proprietate, dreptul creditorului de a se îndestula, aspecte relevate și în jurisprudența instanței de contencios constituțional. De asemenea, cu privire la sechestru, arată că, potrivit aceleiași jurisprudențe, acesta este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. Prin urmare, și normele de drept comun prevăd vânzarea bunurilor libere de orice sarcini, deoarece părțile într-o procedură execuțională nu sunt bunurile, ci creditorul și debitorul cu averea sa; în continuare, după lichidarea bunurilor, răspunderea revine persoanei fizice sau juridice, bunurile neavând vreo culpă în procedură, sigurul scop fiind reprezentat de îndestularea creditorilor, indiferent de felul procedurii și al creditorilor (creditori ipotecari, creditori salariați în procedura insolvenței, creditori bugetari etc.). Or, normele criticate prevăd modalități distincte de înstrăinare a bunurilor în procedura de executare silită de drept comun sau în procedura fiscală, deși toate sunt proceduri execuționale analoage, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 și art. 53 din Constituție. În acest context, face referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ...
Sursa oficială ↗