Decizia ÎCCJ nr. 393/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
47. Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante:
– Decizia nr. 6 din 26 mai 2025 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 30 iulie 2025, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările anterioare Legii nr. 272/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalelor, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format din doi judecători, după regulile specifice judecării căii de atac a apelului din procedurile necontencioase.“; ...
– Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2) , art. 131 alin. (1) , art. 133 și 136 din Codul de procedură civilă, competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: ...
– cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; ...
– în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).“ ... ... ...
Sursa oficială ↗