Decizia ÎCCJ nr. 393/2025 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
XI.1. Asupra admisibilității sesizării
61. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
62. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție instituite de legiuitor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - care au fost decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care sunt întrunite în cazul sesizării pendinte. ...
63. Astfel, întrebarea instanței a fost formulată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de acordare a compensației financiare, sub forma daunelor morale, victimei unei infracțiuni. Litigiul se află pe rolul curții de apel, secția civilă, care a fost învestită, în condițiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, cu soluționarea unei contestații împotriva sentinței tribunalului, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de lege în această materie. ...
64. Prin urmare, sunt întrunite primele două condiții de admisibilitate a sesizării, privitoare la existența unui litigiu în curs de judecată, pe rolul completului unei instanțe care judecă pricina în ultimă instanță, deoarece hotărârea pe care o pronunță curtea de apel este definitivă. ...
65. Este îndeplinită și condiția ca sesizarea să privească o chestiune de drept care să fie reală, veritabilă, de natură să suscite interpretări diferite și care să justifice intervenția instanței supreme pentru o rezolvare de principiu. Instanța de trimitere cere să se stabilească dacă, în raport cu conținutul prevederilor art. 31 alin. (6) și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 272/2024, completul de judecată din cadrul curții de apel care judecă contestația formulată împotriva hotărârii pronunțate de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor trebuie format tot din judecători specializați în materie penală, simetric celor care au judecat cererea în fond și a căror specializare a fost impusă, cu titlu de noutate, prin ultimele modificări aduse Legii nr. 211/2004. ...
66. Lămurirea acestei chestiuni este esențială pentru legalitatea compunerii instanței care soluționează calea de atac a contestației și, prin urmare, pentru legalitatea activității sale ce se va finaliza cu decizia pe care o pronunță. ...
67. Există deja, în fază incipientă, practică judiciară divergentă la nivelul instanțelor învestite cu rezolvarea contestației împotriva soluției date de către Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor cererii de acordare a compensației financiare ori a unui avans din compensație, ca urmare a declinărilor reciproce intervenite între secțiile civile și cele penale ale curților de apel pe rolul cărora au ajuns spre soluționare cauze aflate în acest stadiu procesual, în timp ce alte curți de apel continuă să soluționeze aceleași contestații prin secțiile lor civile. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a fost deja chemată să se pronunțe asupra competenței material-procesuale a secțiilor curților de apel, pronunțând până în prezent două regulatoare prin care a atribuit secțiilor civile ale curților de apel implicate judecata contestațiilor, în esență, sprijinit pe argumente decurgând din dezlegările Deciziei de recurs în interesul legii nr. 6 din 26 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ...
68. Chestiunea competenței de soluționare a căii de atac a contestației prevăzute de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 între cele două secții ale curților de apel este una de interes și a suscitat din partea colectivelor de judecători consultate exprimarea unor păreri, de asemenea divergente, în esență, precizându-se că, față de noua voință a legiuitorului care a stat la baza ultimei modificări aduse Legii nr. 211/2004 și, în mod specific, dispozițiilor art. 28 alin. (2) , în prezent adunările generale ale judecătorilor de la nivelul tribunalelor au desemnat noi judecători, specializați în drept penal, care să facă parte din Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor; s-a precizat și că în programul informatic Ecris s-a configurat completurilor în materie penală de la tribunale un astfel de obiect, fiind inconsecvent, în aceste condiții, ca la instanța superioară același obiect să figureze ca alocat completurilor de judecată de la secția civilă. ...
69. Este întrunită și condiția ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, sub acest aspect fiind de precizat că, separat de motivele de nelegalitate și netemeinicie din cuprinsul căii de atac formulate, până la primul termen de judecată, petentul și-a suplimentat criticile invocând nelegala compunere a completului civil învestit cu soluționarea contestației și repartizarea acesteia spre soluționare unui complet compus din judecători specializați în materie penală. Prin urmare, instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației formulate împotriva sentinței tribunalului, ce a fost pronunțată de judecători specializați în materie penală, este ținută prioritar să tranșeze asupra excepției vizând nelegala sa compunere și, implicit, asupra necesității declinării cauzei spre competentă soluționare unui complet compus din judecători specializați în materie penală. ...
70. Mai trebuie precizat că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procesual, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății. Interpretarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea completului de judecată (specializarea judecătorilor) influențează direct legalitatea hotărârii ce se va pronunța asupra contestației, fiind o premisă fundamentală în soluționarea cu respectarea legii a fondului cauzei. ...
71. Chestiunea de drept este nouă, generată de dispoziții legale de dată recentă, cu efecte modificatoare asupra unui act normativ mai vechi, ale cărui prevederi inițiale nu stipulau necesitatea unei anume specializări a judecătorilor care urmau să facă parte din Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor. Pe acest fond și pornind de la modelul său de inspirație franceză, comisia instituită prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 211/2004, în forma sa inițială, a fost receptată în doctrină și, ulterior, și în jurisprudență drept o jurisdicție civilă. Prin ultima modificare adusă legii la nivelul anului 2024, legiuitorul a impus condiția ca activitatea Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor să fie asigurată prin judecători specializați în materie penală, desemnați pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor de la nivelul tribunalelor. ...
72. Din comunicările realizate cu instanțele judecătorești din țară a rezultat că, la nivelul acestora, în perioada de după intrarea în vigoare a actului normativ modificator au avut loc adunări generale la nivelul tribunalelor care au desemnat judecători specializați în materie penală care să asigure desfășurarea activității Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor instituite prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 211/2004. ...
73. În schimb, în tăcerea legii, care nu a cuprins o reglementare similară în privința instanței care judecă contestația împotriva sentinței pronunțate de comisie, la nivelul curților de apel au început să apară conflicte negative de competență ca urmare a dezînvestirilor reciproce între secțiile civile și penale ale acestora, în timp ce, la nivelul altor curți de apel contestațiile au continuat să fie soluționate de instanțele civile. ...
74. În sfârșit, asupra chestiunii de drept sesizate Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... ...
Sursa oficială ↗