Decizia CCR nr. 479/2020Punctul 23

23. Cu privire la sancțiunile contravenționale, prin Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, și prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a constatat că, în pofida faptului că în obiectul acțiunii îl constituie o plângere contravențională, textul constituțional al art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei din Constituție, invocat în susținerea excepției de neconstituționalitate, este pertinent pentru soluționarea acesteia. În acest context, instanța de contencios constituțional, invocând Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 februarie 1984, pronunțată în Cauza Özturk împotriva Germaniei, a reținut că, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale [acuzație „în materie penală“], trebuie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. Astfel, modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. În consecință, Curtea a reținut că gravitatea sancțiunii impuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare determină aplicabilitatea prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție. ...