Decizia CCR nr. 477/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că pentru notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 care au fost soluționate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu a existat nicio plafonare a suprafeței ce putea fi restituită sau a sumei maxime ce putea fi acordată în compensație. De altfel, nici în prezent nu este în vreun fel plafonată suma ce poate fi acordată în compensare pentru imobilele construcții preluate de statul român în perioada 1945-1989. Stabilirea unui astfel de plafon, după 12 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, determină un tratament discriminatoriu aplicat unor persoane aflate în aceeași situație. Cei care au avut șansa să le fie soluționate cererile de restituire înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 sunt plasați pe o poziție net superioară persoanelor ale căror cereri nu au fost soluționate până la această dată, din motive care nu țin de comportamentul solicitanților. Instituirea limitei de 50 ha/proprietar, în condițiile în care dreptul de proprietate al acestuia depășește această limită, echivalează cu o consolidare a preluării abuzive și cu o nouă confiscare abuzivă de către stat. Prin modul de aplicare temporală, textul de lege criticat contravine și dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii civile, întrucât persoanele care au formulat cereri de restituire în temeiul legilor de fond funciar sau în temeiul Legii nr. 10/2001 au dobândit speranța legitimă că vor beneficia de efectele acestor legi, or, plafonul de 50 ha pentru fiecare persoană îndreptățită la restituire/despăgubire, prevăzut de textul de lege criticat, se aplică cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, care nu prevedea o asemenea limită. ...