Decizia CCR nr. 487/2020Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.06.2020 · dosar 45.571/3/2017
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin dispozițiile criticate se creează o discriminare între creanțele ce pot fi compensate înainte de deschiderea procedurii de insolvență și cele născute în timpul procedurii și recunoscute prin hotărâre judecătorească, respectiv în etapa de observație, de reorganizare sau de faliment, întrucât este exclusă posibilitatea de a fi compensate și acestea din urmă. Astfel, nici instanța de judecată și nici ceilalți participanți la procedura insolvenței nu pot proceda la o compensare în temeiul acestor prevederi. Totodată se arată că în doctrină este acceptată compensarea în această fază a procedurii, iar instanțele de judecată invocă un temei al compensării prevăzut de Codul civil, respectiv de dreptul comun. De asemenea, se susține că toate drepturile fundamentale legate de vânzările efectuate de către profesioniști în timpul procedurii de insolvență și în faliment sunt supuse actelor normative europene privind uniformizarea vânzărilor în Uniunea Europeană și normelor speciale de protecție pentru consumator. Față de această împrejurare, se apreciază că prin maniera în care este redactat art. 52 din Legea nr. 85/2006 se încalcă dreptul de proprietate și accesul liber la justiție, deoarece părțile nu au acces la justiție printr-un temei juridic adecvat, context în care să beneficieze de un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil. ...
Sursa oficială ↗