Decizia CCR nr. 458/2020Punctul 20

20. Avocatul Poporului amintește că, în legislația română, măsura internării nevoluntare este reglementată exhaustiv doar în legislația penală, procesual penală și în Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. În acest context, este o măsură de siguranță care se dispune de instanța de judecată în urma administrării unor probe în procesul penal, cu respectarea dreptului la apărare și a contradictorialității. Or, soluțiile legislative criticate lasă unei autorități administrative, cum este ministrul sănătății, posibilitatea să legifereze și să restrângă drepturi fundamentale, prin impunerea unor măsuri privative de libertate, acestea putând fi permise doar prin normă primară, și nu prin acte de reglementare secundară care determină o stare de incertitudine juridică, cu consecințe prejudiciabile asupra drepturilor persoanelor. Jurisprudența Curții Constituționale este constantă în a sublinia faptul că actele administrative cu caracter normativ pot fi emise numai pe baza și în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții normative care să înlocuiască legea. Dispozițiile legale criticate nu respectă însă condiția ca măsura restrângerii exercițiului unor drepturi să fie prevăzută prin lege, fiind încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) . ...