Decizia CCR nr. 438/2020Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.06.2020 · dosar 3.802/85/2016
Punctul 19
19. În legătură cu aceste susțineri, Curtea reține că problematica modalității de despăgubire a foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, respectiv aceea a acordării unei despăgubiri apreciate ca fiind injustă, nefiind pusă în acord cu valoarea de circulație a imobilului preluat în mod abuziv, a mai fost supusă controlului de constituționalitate exercitat asupra Legii nr. 165/2013. Prin mai multe decizii, Curtea s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, precum și la art. 50 lit. b) din același act normativ, prin care se abrogă, de la data intrării în vigoare a legii, orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 328 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 14 august 2019, Decizia nr. 755 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 11 ianuarie 2019, Decizia nr. 649 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2018, Decizia nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018 sau Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014). ...
Sursa oficială ↗