Decizia CCR nr. 420/2020Punctul 20

20. Curtea a stabilit că legătura cu soluționarea cauzei „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului“ (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, sau Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26). Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 nu este aplicabilă cauzei deduse judecății instanțelor judecătorești, iar restabilirea stării de legalitate nu poate fi invocată, pentru că starea de legalitate vizează dreptul pozitiv, în timp ce restabilirea se referă la revenirea la aceasta prin repudierea actului care a afectat-o (a se vedea și mutatis mutandis Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019, paragraful 65). Astfel, excepția de neconstituționalitate privind art. III teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 este inadmisibilă, ambele texte fiind invocate în legătură cu receptarea în fondul activ al legislației de la un anume moment a dispozițiilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017, care nu au făcut parte niciodată din dreptul pozitiv. ...