Decizia CCR nr. 384/2020Punctul 5.3

5.3. Astfel, în contextul legilor organice prin care au fost detaliate și puse în aplicare prevederile art. 124-134 din Constituție (Titlul III. Capitolul VI - Autoritatea judecătorească), revocarea se prezintă ca o instituție juridică specifică gestionării resurselor umane din cadrul corpului profesional al magistraților. Ea presupune retragerea dintr-o funcție (de conducere sau de încadrare într-o structură specializată) fără pierderea calității de magistrat, abia aceasta din urmă fiind o sancțiune disciplinară. Revocarea asigură independența magistraților căci presupune menținerea lor în cadrul corpului profesional prin revenirea în structurile și pe pozițiile profesionale avute anterior încredințării mandatului. Ea nu constituie o sancțiune disciplinară, dar poate fi consecința juridică a unei sancțiuni disciplinare, așa cum rezultă și din dispozițiile criticate în prezenta speță. În vreme ce contestarea sancțiunilor disciplinare aplicate magistraților cunoaște un regim juridic specific, stabilit de art. 133 alin. (7) coroborat cu art. 134 alin. (2) și (3) din Constituție, contestarea - inclusiv în justiție - a oricăror alte măsuri luate cu privire la raportul de muncă al magistraților, deci și cu privire la raportul de serviciu al procurorilor DIICOT, se supune regulilor generale referitoare la contestarea pe calea contenciosului administrativ a actelor juridice de putere prin care se gestionează resursa umană din cadrul corpului profesional al magistraților. ...