Decizia ÎCCJ nr. 407/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept
9. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale cu nr. 4.334/108/2024, reclamantul sindicat, în numele membrilor săi, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor, Autoritatea Vamală Română și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara la egalizarea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat la nivelul salarial maxim aflat în plată pentru funcții similare din cadrul Ministerului Finanțelor, precum și la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017. ...
10. În motivare, reclamantul a susținut că, la nivelul autorității centrale reprezentate de Ministerul Finanțelor, salariile aflate în plată pentru funcțiile similare celor ocupate de membrii de sindicat sunt superioare celor încasate de aceștia. ...
11. În acest context, a arătat că legiuitorul a urmărit excluderea unei astfel de discriminări, inechități și discrepanțe salariale, evocând în acest sens prevederile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ...
12. Pârâții au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. ...
13. În apărare, au susținut că salariile de bază ale funcționarilor publici din administrația publică centrală și unitățile teritoriale nu sunt stabilite uniform, ci diferențiat, în considerarea rangului autorității angajatoare și a complexității activității desfășurate la nivelul autorității publice centrale. ...
14. În acest sens, au subliniat că funcționarii publici din administrația publică centrală nu prestează aceeași activitate cu cei din unitățile teritoriale, ci una căreia legea îi recunoaște o complexitate mai ridicată, în considerarea competențelor proprii. ... ...
Sursa oficială ↗