Decizia CCR nr. 363/2020Punctul 11
Punctul 11
11. Referitor la încălcarea art. 53 din Constituție, se susține că prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 restrâng exercițiul dreptului sindical de reprezentare sindicală și de apărare a drepturilor și intereselor profesionale, economice, sociale și sindicale în mod nejustificat, arbitrar și abuziv, pe motiv că niciuna dintre cauzele limitativ dispuse de art. 53 alin. (1) din Constituție nu este aplicabilă și nici nu poate fi dovedită. Mai mult, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute în art. 53 alin. (2) din Constituție. Ad absurdum, dacă prevederile criticate din Legea nr. 1/2011 ar fi fost adoptate pentru unul dintre motivele arătate în art. 53 alin. (1) , restrângerea ar fi trebuit să fi fost necesară într-o societate democratică, ar fi trebuit să fie aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau libertății, adică ar fi trebuit să fie aplicată și celor două federații sindicale preexistente, FSLI și FSE FEN - Spiru Haret, și să nu aducă atingere dreptului și libertății altor persoane. Drepturile fundamentale, printre care se numără și dreptul de a beneficia de protecția garantată privind restrângerea strict condiționată a unor drepturi și libertăți, sunt garantate de Constituție și de norme europene suficient de clare, precise și neechivoce prin ele însele, trebuind a fi implementate într-o manieră concretă și reală, iar nu într-o manieră iluzorie, golită de conținut și care să limiteze dreptul sau să îi împiedice exercitarea în vreun fel. ...
Sursa oficială ↗