Decizia CCR nr. 330/2020Punctul 20
Punctul 20
20. În plus față de aceste considerente, Curtea constată că soluția normativă criticată nu este arbitrară și respectă o justă măsură de proporționalitate între intensitatea intruziunii în interesul particular și importanța obiectivului social urmărit prin impunerea ei. Statul este îndreptățit să acorde o importanță deosebită obiectivului urmărit prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și, ca atare, trebuie să i se acorde o anumită marjă de apreciere și în ceea ce privește alegerea mijloacelor prin care acest obiectiv să fie în mod efectiv atins. În concret, Curtea observă că această marjă de apreciere nu a fost depășită nici cu privire la modalitatea aleasă, respectiv aplicarea amenzilor contravenționale, și nici cu privire la modalitatea concretă de calcul al cuantumului acesteia, respectiv 10% din salariul minim brut pe țară. Pe de o parte, este rezonabilă opțiunea legiuitorului potrivit căreia, în vederea atingerii obiectivului urmărit prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, amenda contravențională trebuie să aibă un cuantum de natură să asigure caracterul său disuasiv, respectiv împiedicarea producerii rezultatelor care aduc atingere valorilor ocrotite de acest act normativ. Astfel, este rezonabilă presupunerea că un cuantum prea mic al amenzii nu ar putea asigura caracterul său disuasiv. ...
Sursa oficială ↗