Decizia CCR nr. 298/2020Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, spre deosebire de prevederile art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, nu permit judecătorului de cameră preliminară ca odată cu respingerea cererii de confirmare a ordonanței procurorului de renunțare la urmărire penală să dispună începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, atunci când probele administrate au fost suficiente. Se susține că, pentru acest motiv, dispozițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității în drepturi. Se arată, de asemenea, că textul criticat este neconstituțional, întrucât, în ipoteza respingerii cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, nu îl obligă pe judecător să indice procurorului ce probatoriu trebuie să administreze, oferindu-i acestuia posibilitatea unor interpretări și soluții diferite, fapt care încalcă principiul calității legii, ce decurge din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, conform căruia normele juridice trebuie să fie clare, precise și previzibile. ...
Sursa oficială ↗