Decizia CCR nr. 582/2025Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 80 din Codul penal - referitoare la condițiile renunțării la aplicarea pedepsei – nu se corelează cu dispozițiile art. 318 - Renunțarea la urmărirea penală din Codul de procedură penală, deși o asemenea corelare ar fi absolut necesară. Apreciază că judecătorul nu dispune de un instrument legal care să îi permită să verifice decizia unilaterală a procurorului de a nu adopta soluția de renunțare la urmărirea penală, chiar și în situația în care ar constata că, de la început, erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală. Totodată, judecătorul nu ar avea posibilitatea să pronunțe o soluție echivalentă, având în vedere că prevederile art. 80 din Codul penal sunt mai restrictive. Astfel, inculpatul care, teoretic, ar îndeplini condițiile art. 318 din Codul de procedură penală, dar pentru care procurorul decide unilateral că acestea nu se aplică, nu are posibilitatea să valorifice această situație în fața instanței. Cu alte cuvinte, prerogativele instanțelor, stabilite de art. 126 alin. (1) din Constituție, sunt limitate de modul în care este reglementată instituția renunțării la aplicarea pedepsei, în timp ce procurorul, potrivit art. 318 din Codul de procedură penală, primește prerogativa de a stabili în mod unilateral dacă adoptă o soluție de renunțare la urmărirea penală. ...