Decizia CCR nr. 507/2024Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia critică dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal sub aspectul necorelării textului de lege criticat cu dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală. Analizând instituțiile renunțării la aplicarea pedepsei și renunțării la urmărirea penală, autoarea apreciază că între acestea există similitudine, cum ar fi un scop comun, respectiv soluționarea unor cauze fără aplicarea de pedepse de natură penală unor persoane care comit infracțiuni de o gravitate redusă și cu consecințe minore. Problematica ce generează, din punctul de vedere al autoarei excepției, critica de neconstituționalitate este constituită de modalitatea în care este reglementată posibilitatea de a se da eficiență acestor instituții, care sunt succesoarele prevederilor art. 18^1 din Codul penal anterior, care, de asemenea, dădeau posibilitatea atât procurorului, cât și instanței de judecată să nu aplice sancțiuni de natură penală anumitor infractori. În opinia autoarei, dacă în vechea reglementare nu existau diferențe în ceea ce privește aplicabilitatea art. 18^1 din Codul penal anterior atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății, în prezent, instituția renunțării la urmărirea penală este reglementată diferit față de cea a renunțării la aplicarea unei pedepse, deși ambele urmăresc același scop și, în consecință, ar trebui să nu existe diferențieri din perspectiva condițiilor de aplicabilitate. Invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, apreciind că au aplicabilitate și în ceea ce privește dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal. Susține, totodată, că prerogativele instanțelor judecătorești stabilite de art. 126 alin. (1) din Constituție - jurisdictio și imperium - sunt limitate de modalitatea în care este reglementată instituția renunțării la aplicarea pedepsei, procurorul având aceste prerogative potrivit art. 318 din Codul de procedură penală. ...