Decizia CCR nr. 614/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstitutionalitate, autorul acesteia susține, în esență, că instituția renunțării la aplicarea pedepsei, reglementată de art. 80 alin. (1) și (2) din Codul penal, este asemănătoare cu instituția renunțării la urmărirea penală, prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală. Acestea reprezintă soluții adoptate de legiuitor în aplicarea principiului oportunității. Reține că, în practică, diferența dintre cele două instituții este teoretică, existând multiple spețe în care organele de urmărire penală, după administrarea unui probatoriu complex, au dispus renunțarea la urmărirea penală, realizând un examen al gravității faptei, în funcție de criteriile prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală, o parte dintre acestea regăsindu-se și în art. 80 din Codul penal, însă fără condiționarea limitei de pedeapsă și a antecedenței penale, prevăzute de acest din urmă text. Totodată, arată că, în noul Cod penal, legiuitorul a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea mai mare de 5 ani și de inexistența unei condamnări anterioare, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, fără ca textul de lege să prevadă condiția lipsei unei condamnări anterioare. Susține că judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituțional. ...