Decizia CCR nr. 684/2024Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.12.2024 · dosar 19.132/245/2020
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că situația inechitabilă și tratamentul diferențiat nejustificat al inculpaților reies, în mod evident, atunci când sunt privite în oglindă instituția amânării aplicării pedepsei, incidentă în faza de judecată, și instituția renunțării la urmărire penală, incidentă în faza de urmărire penală. În cazul celei din urmă, astfel cum rezultă din art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, ipotezele în care se poate dispune se referă la comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa de cel mult 7 ani, deci inclusiv 7 ani. Prin urmare, inculpatul din faza de urmărire penală cercetat sub aspectul unei infracțiuni al cărei maxim special prevăzut de lege este de 7 ani poate beneficia de renunțarea la urmărirea penală, în condițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții. Același inculpat, față de care procurorul a apreciat că nu se justifică dispunerea renunțării la urmărire penală și a sesizat instanța, în faza de judecată, pentru aceeași infracțiune, nu poate primi decât o soluție de condamnare, chiar dacă se judecă în procedura simplificată și prezintă toate garanțiile morale necesare unei corecte reinserții sociale și îndeplinește celelalte condiții pentru a beneficia de dovada de clemență din partea organelor judiciare, mai puțin limita de pedeapsă. ...
Sursa oficială ↗