Decizia CCR nr. 322/2020Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.06.2020 · dosar 26.399/3/2016
Punctul 28
28. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepției nu a indicat nicio prevedere constituțională care ar fi încălcată de dispozițiile atacate. Astfel, așa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituționale numai prevederile legale care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sesizările adresate Curții trebuie motivate, iar, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală și art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunțe numai în limitele sesizării. Dacă instanța de contencios constituțional s-ar socoti competentă să se pronunțe asupra unei asemenea excepții, ea s-ar substitui părții în ceea ce privește invocarea motivului de neconstituționalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituționalitate, ceea ce este inadmisibil. ...
Sursa oficială ↗