Decizia CCR nr. 260/2020Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.06.2020 · dosar 6.826/3/2015
Punctul 26
26. De altfel, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că, potrivit art. 191 din Codul civil, persoanele juridice de drept public se înființează prin lege [alin. (1) ], iar prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înființa prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege [alin. (2) ]. Chiar dacă un operator economic nu dispune de prerogative de putere publică, dar prestează un serviciu public, îi sunt aplicabile prevederile art. 191 alin. (2) din Codul civil, ceea ce o califică drept o persoană juridică de drept public. În acest sens, Curtea a constatat că art. 191 alin. (1) din Codul civil se referă la autoritățile și instituțiile statului [înființarea Guvernului, ministerelor, autorităților administrative autonome (spre exemplu, Consiliul Concurenței), Consiliul Legislativ, Curtea Constituțională etc.], la unitățile administrativ-teritoriale, toate acestea exercitând prerogativele puterii publice, în timp ce alin. (2) al aceluiași text legal se referă la operatorii economici, partidele politice etc., respectiv la persoane juridice care sunt calificate de drept public prin prisma scopului și obiectului lor de activitate, prestând, spre exemplu, un serviciu de interes public/general, administrând bunuri proprietate publică etc. [a se vedea Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 55]. ...
Sursa oficială ↗