Decizia CCR nr. 264/2020Punctul 12

12. Se arată că prin împlinirea termenului de prescripție se naște dreptul sau facultatea de a opune beneficiul prescripției împlinite. Prescripția nu poate fi aplicată ex officio de către organul de jurisdicție, chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Aceasta nu poate fi pusă în discuția părților, în virtutea rolului activ al instanței judecătorești din moment ce, pe de o parte, este o excepție personală, iar nu de ordine publică, și, pe de altă parte, o asemenea chestiune în plan procesual interesează principiile disponibilității, fiind un aspect ori o facultate inerentă dreptului fiecărei părți de a dispune în cursul procesului de drepturile sale materiale și procedurale, iar acest aspect trebuie lăsat la aprecierea părților, iar nu a instanței judecătorești. Debitorul supus procedurii executării silite poate invoca prescripția numai pe calea contestației la executare, în afară de cazul în care executarea silită nu a fost pornită, când poate formula și o acțiune în constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, având ca efect paralizarea unei cereri de executare viitoare și, prin urmare, clarificarea unor raporturi juridice incerte sub aspectul realizării lor efective. De asemenea, nu este exclus ca prescripția să poată fi invocată și prin întâmpinare în ipoteza procedurii speciale de urmărire silită. Prescripția dreptului de a obține executarea silită nu poate fi, de regulă, opusă pe cale de excepție, de simplă apărare procesuală. Prin urmare nu se poate susține încălcarea art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție. ...