Decizia ÎCCJ nr. 416/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție + Asupra admisibilității sesizării 66. Prealabil analizei în fond a problemelor de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 67. Potrivit acestora, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 68. Pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 69. Evaluând elementele sesizării, se constată că doar o parte dintre condițiile de admisibilitate sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, această ultimă condiție, doar în ceea ce privește prima întrebare. ... 70. Astfel, Tribunalul Dâmbovița este legal învestit cu soluționarea apelurilor declarate împotriva unor sentințe pronunțate în cadrul contestațiilor la executare promovate de debitori atât împotriva executării silite înseși, cât și împotriva unor acte de executare individuale. Or, potrivit art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4) din același cod. În consecință, este evident că titularul sesizării va pronunța hotărâri definitive, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă. ... 71. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în jurisprudența sa constantă, că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății. Din această perspectivă se constată că prin apelurile formulate de creditori se contestă, între altele, posibilitatea invocării excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită pe calea unei contestații la un act de executare subsecvent, iar nu exclusiv pe calea reglementată de art. 715 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, este îndeplinită și condiția de admisibilitate constând în relația de dependență între prima problemă de drept ce se cere a fi lămurită, astfel cum a fost identificată de instanța supremă, și dezlegarea pe fond a litigiului. ... 72. Cât privește aptitudinea celei de-a doua chestiuni de drept relative la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un act al executorului judecătoresc pentru a fi calificat drept act de executare, cu efect întreruptiv de prescripție, de a determina soluționarea fondului cauzei, se impune a se face mai multe precizări. În primul rând, prin apelurile cu care este învestită instanța de trimitere, creditorii nu invocă incidența vreunui act de executare, greșit calificat de către judecătorul fondului, ci o cauză de suspendare a cursului prescripției dreptului de a obține executarea silită, anume cea prevăzută de art. 708 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv o cauză de întrerupere [art. 709 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, în legătură cu cea de-a doua sesizare]. În al doilea rând, în măsura în care ar fi identificat un act al executorului judecătoresc în dosarele de executare, dificil de încadrat în categoria actelor de executare propriu-zise, cu caracter întreruptiv cert al cursului prescripției sau în categoria actelor administrative, preparatorii sau ineficiente, autorul sesizării era obligat să îl individualizeze în întrebarea formulată. ... 73. În acest sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. ... 74. Astfel, există o deosebire esențială între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. ... 75. Referitor la acest aspect, în doctrină*1) s-a arătat că, în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică. *1) G. Boroi, M. Stancu - Drept procesual civil, ediția a 5-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București 2020, p. 914. ... 76. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind caracterul esențial al celei de-a doua probleme de drept cu care a fost învestită instanța supremă, prin nedovedirea aptitudinii acesteia de a conduce la dezlegarea fondului cauzei. ... 77. În privința condiției referitoare la existența unei probleme de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“. În doctrină*2) s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. *2) A se vedea G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 914. ... 78. În același timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabil(ă). ... 79. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în mod constant, în jurisprudența dezvoltată că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019). ... 80. Pentru a evalua condiția dificultății primei probleme de drept ce face obiectul sesizării urmează a prezenta contextul legislativ și factual ce a generat-o. Astfel, în dreptul nostru, prescripția dreptului de a cere executarea silită a fost pentru prima dată reglementată împreună cu prescripția dreptului material la acțiune în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă („Decretul nr. 167/1958“). Cauzele de întrerupere a prescripției erau cele reglementate de art. 16 din actul normativ sus-arătat, iar efectul întreruperii prescripției rezulta din conținutul art. 17, în sensul ștergerii prescripției începute înainte de apariția împrejurării care a întrerupt-o și curgerea unui nou termen de prescripție (alineatele 1 și 2). Conform alineatului (3) al aceluiași text normativ, în cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare. ... 81. Ulterior, prescripția dreptului de a cere executarea silită a fost introdusă în vechiul Cod de procedură civilă (art. 405-405^3) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005 („Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000“), noile prevederi completându-se cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958, care reprezenta dreptul comun în materie. Cauzele de întrerupere a prescripției au fost cele reglementate de noile dispoziții ale art. 405^2 din Codul de procedură civilă, care au pus capăt disputei anterioare relative la problema calificării cererii de executare silită ca act începător de executare. Ea a fost tranșată în mod direct de legiuitor prin includerea acestei cereri printre cauzele de întrerupere a cursului prescripției, deoarece reprezenta manifestarea de voință a titularului dreptului de a-și vedea realizat dreptul ce i-a fost recunoscut sau atribuit prin titlul executoriu. ... 82. În sfârșit, în noul Cod de procedură civilă, prescripția dreptului de a obține executarea silită este reglementată de art. 706-711. Aceste prevederi se completează cu cele ale Codului civil privitoare la prescripția extinctivă, care constituie dreptul comun în materie. Trebuie subliniat că, în reglementarea actuală, nici prescripția extinctivă de drept material, nici cea de drept procesual nu mai sunt instituții de ordine publică, noile coduri, civil și de procedură civilă, conferindu-le un caracter de ordine privată. Prin urmare, invocarea beneficiului prescripției dreptului de a obține executarea silită poate fi făcută numai de persoana interesată, conform art. 707 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cursul executării silite, inclusiv pe calea contestației la executare. În noua reglementare, cauzele de întrerupere a prescripției sunt cele reglementate de art. 709 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar cele de suspendare sunt prevăzute la art. 708 din Codul de procedură civilă. ... 83. Din perspectiva succesiunii istorice a reglementărilor, respectiv din introducerea cazului de întrerupere a cursului prescripției dreptului de a obține executarea silită prin formularea cererii de executare silită, ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000, s-a pus problema de a se stabili utilitatea cazului de întrerupere a prescripției prin îndeplinirea, în cursul executării, a unui act de executare, în condițiile în care efectul întreruptiv produs prin cererea de executare silită s-ar întinde pe toată durata executării silite, până la încetarea sa. ... 84. În acest context, unele instanțe au statuat că efectul întreruptiv de prescripție al cererii de executare silită și al fiecărui act de executare silită subsecvent se consumă instantaneu, astfel că după momentul îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare începe să curgă un nou termen de prescripție. Pe cale de consecință, termenul de prescripție se poate împlini și în cursul executării silite, iar debitorul poate invoca acest impediment la executare pe calea contestației împotriva actului de executare subsecvent, îndeplinit după trecerea unui termen mai mare de trei ani de la data efectuării ultimului act de executare silită anterior. Practica judiciară a reținut, în justificarea acestor soluții, că depunerea de către creditor a cererii de executare silită nu este aptă să întrerupă prescripția sine die până la finalizarea executării, întrucât după întreruperea prescripției începe să curgă un nou termen, care, pentru a nu se împlini, trebuie să fie întrerupt prin noi acte de executare. Astfel, prescripția dreptului de a obține executarea silită are drept scop sancționarea creditorului nediligent, care prin inactivitatea sa se desistează de executarea demarată. ... 85. Cu privire la aceeași chestiune de drept, alte instanțe au reținut că efectul întreruptiv de prescripție a dreptului de a obține executarea silită produs prin cererea de executare silită nu își consumă efectul în mod instantaneu. Efectul întreruptiv și condiționat al cererii de executare silită dăinuie până la data încetării executării silite, dată la care fie se șterge retroactiv, fie se definitivează și începe să curgă un nou termen, în condițiile art. 703 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 86. Acesta a fost și sensul modificării vechiului Cod de procedură civilă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, de a apropia regimul juridic al întreruperii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune de regimul juridic al întreruperii prescripției dreptului de a cere executarea silită. ... 87. Dacă nu s-ar accepta teza caracterului continuu al efectului întreruptiv de prescripție al cererii de executare silită ar putea să apară situații inechitabile, pe care legiuitorul nu le-a urmărit. Logica legiuitorului a avut în vedere tocmai comportamentul similar procedurii judiciare, în condițiile în care cererea de chemare în judecată este o manifestare a acțiunii condamnatorii, iar cererea de executare este o manifestare a acțiunii executorii. Potrivit acestei opinii jurisprudențiale, odată începută executarea silită, nu mai este o problemă de prescripție, pentru lipsa de stăruință în interiorul procedurii execuționale, funcția sancționatorie fiind preluată de instituția perimării. ... 88. Față de caracterul neunitar al jurisprudenței dezvoltate cu privire la prima chestiune de drept, decurgând din succesiunea modificărilor legislative intervenite și din modalitatea de transpunere în reglementarea executării silite a unor reguli existente în dreptul comun al prescripției, în mod categoric este îndeplinită condiția dificultății. ... 89. În mod asemănător, trecând peste neîndeplinirea condiției caracterului esențial pentru dezlegarea fondului cauzelor al celei de-a doua probleme de drept, și această chestiune de drept poate fi considerată dificilă, dar nu îndeplinește nici cerința noutății pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile. Astfel, în jurisprudența dezvoltată de-a lungul timpului, inclusiv sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, noțiunea de act de executare, apt să întrerupă prescripția dreptului de a obține executarea silită, a primit fie un sens restrictiv, fie unul extensiv. ... 90. În acest sens, într-o opinie s-a apreciat că actul de executare trebuie să îndeplinească unele criterii esențiale, printre care criteriul finalității, în sensul de a fi îndreptat în mod direct spre realizarea creanței, nu doar spre administrarea sau menținerea dosarului execuțional. De asemenea, trebuie verificat și criteriul efectivității, potrivit căruia actul produce efecte juridice concrete asupra patrimoniului debitorului sau asupra drepturilor terților în legătură cu acest patrimoniu. Totodată, actul trebuie să marcheze o înaintare în procedura execuțională, să nu fie lipsit de orice finalitate practică, aspecte subsumate criteriului progresului procedural. ... 91. În cea de-a doua opinie, noțiunea de act de executare are o accepțiune mai largă, respectiv aceea de activitate în legătură cu executarea, aptă să producă per se efecte juridice asupra procedurii execuționale, cum ar fi începerea, stingerea, restrângerea, extinderea sau efectuarea propriu-zisă a executării. ... 92. În consecință, deși se reține că este îndeplinită condiția dificultății chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării, se constată însă că nu se verifică și condiția noutății acestora. ... 93. Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei probleme de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare. Așa cum instanța supremă a decis în jurisprudența sa, în lipsa unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015). ... 94. În acest sens s-a statuat că cerința noutății este îndeplinită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial. ... 95. Totodată, s-ar putea impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme mai vechi (o așa-zisă reevaluare a interpretării normei). ... 96. În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare. ... 97. Ceea ce este însă important de reținut este faptul că sesizarea instanței supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecății. ... 98. Conform unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 99. În cauza de față, din consultarea practicii judiciare transmise de curțile de apel rezultă că instanțele au pronunțat numeroase hotărâri cu privire la problemele de drept supuse analizei. Chiar dacă s-a conturat o practică judiciară neunitară, nu trebuie ignorat scopul legiferării acestei instituții procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori). ... 100. Față de examenul jurisprudenței realizat anterior se constată că problemele de drept în discuție au fost deja deduse judecății instanțelor și au primit o dezlegare din partea acestora. În contextul unei practici substanțiale dezvoltate, condiția noutății chestiunii de drept nu mai este îndeplinită. ... 101. În aceste condiții, în stabilirea elementului de noutate a chestiunilor de drept a căror interpretare se solicită trebuie plecat de la următoarele premise: – asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare; ... – evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii. ... ... 102. Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. ... 103. A aprecia altfel înseamnă a permite ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei chestiuni de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci asupra unei probleme de drept realmente noi, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente, dintre care unele în mod vădit consolidate prin pronunțarea unui număr important de hotărâri judecătorești. ... 104. În consecință, verificând premisele sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare și dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă. ... 105. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...