Decizia ÎCCJ nr. 24/2017 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 60. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 61. Potrivit dispozițiilor precizate, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 62. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... f) chestiunea de drept să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 63. Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul Călărași, legal învestit cu soluționarea unui apel, aflat în curs de judecată, urmează să pronunțe o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă. ... 64. Tot astfel, asupra „chestiunii de drept“ în discuție, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii, aflat în curs de soluționare. ... 65. Cât privește Decizia nr. 2.550 din 31 martie 2005, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 9.682/2004, decizie invocată potrivit jurisprudenței selectate, în opiniile (minoritare) ale unor instanțe, este important de subliniat că aceasta nu prezintă relevanță asupra prezentei sesizări, întrucât vizează o altă ipoteză decât cea analizată, respectiv cea în care titularul dreptului de proprietate (în speță, persoana fizică chemată în judecată, în calitate de pârât) este cunoscut și ținut să suporte sancțiunea indirectă prevăzută de lege pentru faptul de a fi lăsat bunul imobil, timp îndelungat, în posesia unei alte persoane, permițându-i prin pasivitatea sa să se comporte ca un adevărat proprietar. ... 66. Revenind la condițiile de admisibilitate evidențiate, se rețin anumite neregularități de natură a contura neîndeplinirea a două dintre cerințele prevăzute de lege. ... 67. Prima dintre acestea se referă la noutatea chestiunii de drept cu rezolvarea de principiu a căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată. ... 68. Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în jurisprudența sa anterioară^2 în lipsa unei definiții a „noutății chestiunii de drept“ și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul instanței supreme, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, de a hotărî dacă problema de drept a cărei dezlegarea se solicită este sau nu nouă. ... 69. Pentru a verifica îndeplinirea criteriilor care susțin condiția noutății reluăm conținutul textelor de lege ce fac obiectul chestiunii de drept analizate, respectiv art. 1845 coroborat cu art. 1847 din Codul civil de la 1864 și art. 36 din Codul de procedură civilă: ... 70. „Art. 1845 - Statul, stabilimentele publice și comunale, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse la aceleași prescripții ca particularii și, ca și aceștia, le pot opune.“ ... 71. „Art. 1847 - Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole din Codul civil, respectiv art. 1853, 1854, 1863.“ ... 72. Cum, în ipoteza analizată, posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil, este relevant a aminti sub aspectul aplicabilității acestor texte, la speța dedusă judecății, dispozițiile Deciziei nr. 19 din 5 octombrie 2015, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 7 ianuarie 2016) care a statuat că, în aceste situații, nu este aplicabilă procedura specială reglementată de prevederile art. 1050-1053 din Codul de procedură civilă. ... 73. S-a reținut, în esență, prin decizia amintită că noua reglementare a abandonat efectul retroactiv al uzucapiunii, dreptul de proprietate nefiind dobândit de către posesor, decât din momentul înscrierii lui în cartea funciară. ... 74. Prevederile art. 1053 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu reprezintă o simplă aplicație a principiului efectului constitutiv al înscrierii în materia uzucapiunii, ci reprezintă o normă specială, intrată în vigoare ulterior Codului civil, prin care legiuitorul a înțeles ca, în materie de uzucapiune, să modifice drastic regimul juridic al acestei instituții, sub aspectul momentului dobândirii dreptului de proprietate. În consecință, aplicabilitatea art. 1053 alin. (3) din Codul de procedură civilă în privința posesiilor începute după intrarea în vigoare a Codului civil nu poate fi înlăturată prin efectul art. 56 și 76 din Legea nr. 71/2011, în condițiile în care aceste prevederi legale sunt anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă și conțin norme tranzitorii care se referă în mod explicit și exclusiv la „dispozițiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară“, respectiv la „dispozițiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară“. ... 75. Rezultă că, pentru toate cererile de uzucapiune soluționate după procedura specială prevăzută de Codul de procedură civilă [cu excepția celor la care se referă art. 82 alin. (2) din Legea nr. 71/2011], momentul dobândirii dreptului de proprietate este cel al înscrierii acestui drept în cartea funciară, în baza încheierii sau a hotărârii pronunțate asupra cererii de uzucapiune, după caz. Or, dacă procedura specială s-ar aplica și în cazul posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil, s-ar ajunge la modificarea regimului juridic al formelor de uzucapiune respective, sub aspectul momentului dobândirii dreptului de proprietate, prin aplicarea retroactivă a unei noi reguli în această materie, ceea ce contravine principiului general potrivit căruia uzucapiunea se supune normelor juridice în vigoare la data la care posesorul a început să prescrie achizitiv. ... 76. Art. 36 din Codul de procedură civilă - Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. ... 77. Reglementarea acestei legitimatio ad causam nu aduce nimic nou față de concepția Codului de procedură civilă de la 1865 potrivit căruia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic (calitate procesuală pasivă). ... 78. Ca atare, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, verificarea impunându-se a fi făcută nu numai în cererile prin care se tinde la realizarea dreptului, ci și în acțiunile în constatare, excepția lipsei de calitate procesuală fiind una de fond, peremptorie sau dirimantă, absolută. ... 79. Concepția a fost reconfirmată atât în doctrină, cât și în jurisprudența actuală de după 15 februarie 2013, intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă.^3 ... 80. Verificând practica instanțelor de la nivelul întregii țări, în legătură cu problema de drept generată de aplicarea dispozițiilor legale mai sus evocate, se constată că există o jurisprudență consistentă, pronunțată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1845 și art. 1847 din Codul civil de la 1864, atât în cauzele în care demersul judiciar a fost demarat sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, dar și recent, potrivit noii reglementări, art. 36 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept supusă analizei nefiind nouă, ci una care transcende în timp, chiar dacă jurisprudența la care s-a făcut trimitere nu este unanimă. ... 81. În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanței supreme, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, este justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate, atunci când problema de drept „nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent, sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă, prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior“.^4 ... 82. Ca atare, s-a cristalizat opinia potrivit căreia noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare recent intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept, pentru prima dată. ... 83. Or, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară constantă, astfel încât soluțiile jurisprudențiale izolate nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării hotărârii prealabile. ... 84. Astfel, concluzia asupra existenței unei practici neunitare relevă necesitatea de a se apela la mecanismul recursului în interesul legii, iar nu de a sesiza instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 85. În cazul analizat, cerința noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită întrucât, pe parcursul timpului, instanțele de judecată au pronunțat, în privința problemei de drept semnalate de către titularul sesizării, hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată, majoritar, către același gen de soluție. ... 86. Din examenul jurisprudențial al hotărârilor selectate de curțile de apel rezultă că, în proporție considerabilă, opinia majoritară a instanțelor este în sensul că atât timp cât nu există alte persoane (fizice sau juridice) care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripția achizitivă, se consideră că nemișcătorul aparține domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă. ... 87. Ca atare, în majoritatea spețelor examinate s-a decis că în condițiile în care nu poate fi identificată vreo persoană care să justifice existența unui drept de proprietate asupra terenului, calitatea procesuală pasivă este determinată de regimul juridic al imobilului, în aceleași condiții ca și atunci când proprietarul acestuia a decedat, fără moștenitori, iar succesiunea este vacantă. ... 88. Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 26 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, care stabilesc în mod expres entitatea în patrimoniul căreia intră terenurile persoanelor decedate, fără moștenitori, precum și cele ale art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 și art. 680 din Codul civil de la 1864, în virtutea cărora unitatea administrativ-teritorială este prezumată ca proprietară a tuturor bunurilor fără stăpân, care sunt de interes local, de pe raza sa teritorială. ... 89. S-a reținut că în această situație particulară a inexistenței unei persoane care să revendice drepturi asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, a respinge acțiunea în constatarea uzucapiunii pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de capacitate procesuală pasivă ar echivala cu lipsirea reclamanților din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situația în care, se arată, chiar Curtea Europeană a reținut existența unui drept protejat de Convenție, din situații de fapt, cu mare persistență în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice. ... 90. Se constată, în egală măsură, că jurisprudența la care sa făcut referire, deși majoritară, nu este unanimă, fiind pronunțate și hotărâri judecătorești prin care s-a statuat că, în materia uzucapiunii, calitatea procesuală pasivă nu poate reveni decât adevăratului proprietar al imobilului, căruia reclamantul dorește să îi opună prescripția achizitivă, iar nu unității administrativ-teritoriale, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că aceasta a abandonat terenul asupra căruia reclamanții au exercitat, timp de 30 de ani, o posesie utilă, continuă, publică și sub nume de proprietar. ... 91. În raport cu constatările mai sus expuse rezultă că problema de drept care face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecății pe rolul instanțelor naționale, context în care existența unei practici cristalizate în timp a instanțelor, cât și orientarea majoritară a jurisprudenței spre o anumită interpretare a textelor analizate determină ca problema de drept examinată să își piardă caracterul de noutate. ... 92. Ca atare, nu sunt îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea chestiunii supuse dezbaterii, ca și condiție a sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 93. Se mai reține, distinct de cele ce precedă, tot prin prisma condițiilor de admisibilitate ale art. 519 din Codul de procedură civilă, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost sesizată cu o veritabilă chestiune de drept, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale sau s-ar pune problema că nu ar mai fi în vigoare.^5 ... 94. În doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară.^6 ... 95. Ca atare, în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. ... 96. Este important de subliniat că mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă nu trebuie deturnat de la scopul firesc al prevenirii unei practici neunitare și utilizat pentru tranșarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere. ... 97. Tot astfel, interpretarea corectă a rolului dat de legiuitor acestui mecanism trebuie să conducă la evitarea transformării lui într-o procedură dilatorie ori în una care s-ar substitui recursului în interesul legii. ... 98. Or, în cazul analizat, titularul sesizării nu solicită interpretarea unor dispoziții legale care ar comporta o reală dificultate, respectiv dispozițiile art. 1845 și art. 1847 din Codul civil de la 1864, coroborate cu cele ale art. 36 din noul Cod de procedură civilă, aplicarea acestora la speța dedusă judecății impunând realizarea unei analize de conținut, raportat la situația concretă a imobilului ce face obiectul cauzei, în corelare cu prevederile cuprinse în art. 26 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 4, art. 5 alin. (2) , art. 18 și art. 25 din Legea nr. 213/1998 și art. 477, art. 646 și art. 680 din Codul civil de la 1864. ... 99. Așa cum s-a arătat în cele ce precedă, soluționarea excepției referitoare la calitatea procesuală pasivă a celui căruia i se opune prescripția achizitivă este determinată de probele administrate în cauză, prin care instanța stabilește care este situația juridică a imobilului ce face obiectul litigiului dedus judecății, respectiv dacă proprietarul extratabular ori moștenitorii acestuia sunt cunoscuți ori ne aflăm în situația unui proprietar necunoscut, decedat, sau a unei succesiuni vacante, caz în care instanța astfel învestită apreciază asupra aplicabilității dispozițiilor legale mai sus invocate. ... 100. De altfel, relaționarea acestor norme a fost expusă și în cuprinsul raționamentului judiciar realizat de titularul sesizării, ceea ce sprijină concluzia că nu este vorba de texte de lege apreciate ca lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. ... 101. Ca atare, rămâne în atributul exclusiv al instanței de trimitere de a soluționa cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. ... 102. Or, asemenea operațiuni de interpretare și aplicare a textului de lege, la diferite circumstanțe ce caracterizează fiecare litigiu, nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanței abilitate de lege „să spună dreptul“ în cauza dedusă judecății. ... 103. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat decât în scopul rezolvării de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea nu este admisibilă. ... ...