Decizia CCR nr. 245/2020Punctul 15
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că procurorul, autor al excepției, nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea dispozițiilor de lege criticate, în sensul ca, în cazul infracțiunilor progresive, să prevadă posibilitatea unei așa-zise „revizuiri“ a hotărârii de condamnare sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei raportat la rezultatul final al acesteia, rezultat care se produce ulterior rămânerii definitive a respectivei hotărâri. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, și Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13). ...
Sursa oficială ↗