Decizia CCR nr. 256/2020Punctul 21

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 231 din Codul de procedură civilă este criticat prin prisma modului în care instanța a aplicat aceste prevederi în cauza în soluționarea căreia a fost ridicată excepția. Astfel, așa cum rezultă din susținerile autoarei acesteia, instanța a acceptat ca probă în proces transcrierea înregistrării unei ședințe de judecată a unui alt dosar făcută de însăși petentă. Or, o astfel de transcriere prezintă riscul de a fi realizată inexact și lacunar, fiind lipsită de rigoare și certitudine. Dar Curtea Constituțională nu are competența de a analiza legalitatea administrării probelor într-un proces, demers către care tinde, în cele din urmă critica de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată. Textul de lege criticat prevede, de altfel, la alin. (5) , că părțile pot obține, la cerere, o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată în ceea ce privește cauza lor, aceasta putând fi, ulterior, într-un alt proces, supusă încuviințării instanței pentru a fi administrată ca probă. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, ținând cont de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, din care rezultă că neconstituționalitatea prevederilor legale supuse controlului exercitat de Curtea Constituțională este determinată de încălcarea dispozițiilor sau principiilor Constituției, iar nu din elemente de fapt specifice litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Analiza acestora intră în competența instanței învestite cu soluționarea procesului, în considerarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ...