Decizia CCR nr. 238/2020Punctul 72

72. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. c) ] și pct. 9 [cu referire la art. 14 alin. (6) și (7) ] din lege raportate la art. 111 alin. (1) teza a doua și art. 138 alin. (5) din Constituție, prin prisma faptului că reglementează trecerea exclusiv în sarcina statului a finanțării sistemului de publicitate mobiliară, însă în lipsa evaluării implicațiilor bugetare și a identificării sursei de finanțare din care acestea ar trebui asigurate, Curtea reține că art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituție prevede că „În cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“. Or, în prezenta cauză, se poate observa că, din contră, taxele percepute pentru efectuarea înregistrărilor în Registru au crescut. Chiar dacă operatorii nu mai contribuie la administrarea Registrului, această chestiune de compensare a unei pierderi de venituri cu cea a măririi unor taxe nu mai ține de sfera art. 111 alin. (1) și art. 138 alin. (5) din Constituție, fiind mai degrabă un aspect ce ține de caracterul suficient al resurselor. Aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu își are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituție, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 56). Așadar, criticile formulate sunt unele ce țin de opțiunea legiuitorului în materie de finanțare a Registrului (eliminarea contribuției operatorilor, mărirea taxelor de înregistrare, plasarea sarcinii financiare în sfera solicitantului, și nu a operatorului), nefiind veritabile critici de neconstituționalitate. ...