Decizia CCR nr. 239/2020Punctul 16
Punctul 16
16. Ca motive de neconstituționalitate intrinsecă, autorii sesizării susțin că dispoziția referitoare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, de la art. I pct. 6, coroborată cu art. II și art. III din lege, încalcă art. 117 alin. (3) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție. Arată că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare cuprinse în Legea nr. 21/1996, „numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenței se realizează de către Președintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenței, cu avizul Guvernului și după audierea candidaților în comisiile de specialitate ale Parlamentului“, iar „respingerea unei nominalizări se poate face doar cu condiția prezentării motivelor pe care aceasta se bazează“. Legea în vigoare prezintă o serie de garanții menite să asigure standarde ridicate de competență și independență a candidaților. Or, prin legea criticată se urmăresc desființarea Colegiului Consultativ și concentrarea tuturor atribuțiilor legate de numirea în funcție a membrilor Plenului Consiliului Concurenței în mâinile Parlamentului. În plus, prin art. II și art. III din lege referitoare la încetarea de drept a mandatelor aflate în curs de desfășurare, se renunță la principiul reînnoirii ciclice a mandatelor. Astfel, se poate ajunge în situația ca o majoritate parlamentară de la un moment dat să numească absolut toți membrii Plenului Consiliului Concurenței. Or, caracteristica principală a autorităților administrative autonome este exercitarea atribuțiilor în condiții de independență, în afara oricăror forme de intervenții exterioare politice sau de altă natură. În aceste condiții, autorii sesizării susțin că modificările propuse reprezintă o involuție semnificativă, creând o veritabilă subordonare ierarhică a Consiliului Concurenței față de Parlament, cu încălcarea caracterului autonom al autorității, consacrat la art. 117 alin. (3) din Constituție. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) și b) și ale art. 4 alin. (3) din Directiva (UE) 2019/1 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne. ...
Sursa oficială ↗