Decizia CCR nr. 239/2020Punctul 63

63. Referitor la motivele de neconstituționalitate intrinsecă invocate, cu privire la încălcarea art. 117 alin. (3) din Constituție, sub aspectul caracterului autonom al Consiliului Concurenței, și a art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, referitoare la aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene și la obligația autorităților române de ducere la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din actele instituțiilor Uniunii, Guvernul arată că, în esență, caracterul autonom al unei autorități se referă la lipsa subordonării față de o altă autoritate publică, respectiv absența oricărui organ ierarhic superior. Cu toate acestea, doctrina administrativă (a se vedea T. Drăganu, Tratat, vol. II, 1998, p. 327, apud. I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), Constituția României, Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C.H. Beck, 2019) recunoaște că autoritățile autonome pot avea o oarecare dependență numai față de Parlament, manifestată prin numirea organelor colegiale de conducere și prin prezentarea de rapoarte anuale sau ori de câte ori este nevoie. Astfel, Guvernul apreciază că prin modificările aduse Legii nr. 21/1996 nu a fost încălcat per se caracterul autonom al Consiliului Concurenței, acesta rămânând, în continuare, o instituție nesubordonată ierarhic niciunei alte autorități. Cu toate acestea, Guvernul arată că rămâne la aprecierea Curții Constituționale să decidă dacă, în fapt, prin concentrarea tuturor mecanismelor și atribuțiilor de desemnare a membrilor Plenului Consiliului Concurenței, deodată, în puterea unei singure autorități publice, respectiv a Parlamentului, nu se aduce atingere implicit caracterului autonom al Consiliului Concurenței. ...