Decizia CCR nr. 239/2020Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.06.2020 · dosar 524A/2020
Punctul 40
40. Ca motive de neconstituționalitate intrinsecă, Președintele României susține că dispozițiile art. 15 alin. (4) lit. g) - art. I pct. 6 din legea criticată cu referire la pct. 2^4 - încalcă prevederile art. 15 alin. (1) din Constituție. Astfel, condiția prevăzută de art. 15 alin. (4) lit. g) din legea criticată - „să nu fie incapabilă ori să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege ori alte infracțiuni săvârșite cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare“ - contravine dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Constituție, întrucât instituie o decădere perpetuă din dreptul de a ocupa funcția de membru al Consiliului Concurenței. În acest sens sunt invocate considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 304 din 4 mai 2017, paragrafele 37 și 38. ...
Sursa oficială ↗