Decizia CCR nr. 214/2020Punctul 10

10. În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (5) și (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 473D/2018 susține, în esență, că prevederile criticate, care reglementează calea de atac a contestației - veritabil apel în atacarea încheierilor judecătorului de drepturi și libertăți ori ale judecătorului de cameră preliminară -, stabilesc, în mod limitativ, ca motiv de casare cu trimitere doar situația în care, în faza anterioară judecății, în calea de atac nu au fost respectate dispozițiile privind citarea. Apreciază că, în mod greșit, s-a stabilit că doar atunci când citarea este nelegală în faza anterioară se poate dispune desființarea cu trimitere la judecătorul sau completul care a pronunțat încheierea, deoarece calea de atac a contestației trebuie să urmeze aceleași posibilități precum cele prevăzute de art. 421 din Codul de procedură penală, referitoare la apel, căci, în calea de atac a contestației, dacă judecătorul de drepturi și libertăți sesizează o nelegalitate, alta decât citarea, este obligat de norma criticată să o rezolve el pentru prima dată în calea de atac a contestației, în loc să trimită cauza spre rejudecare. Arată că, în cauză, judecătorului de cameră preliminară din cadrul contestației i se solicită să se pronunțe în ceea ce privește legalitatea respingerii excepției de necompetență invocate în fondul camerei preliminare, deoarece excepția nu a fost pusă în discuția părților. Susține, totodată, că, aflându-ne în ipoteza unei căi de atac, aceasta trebuie să urmeze regulile de compunere a completului ca fiind de doi judecători, și nu doar din unul singur, prin raportare la menținerea unei egalități cu celelalte căi de atac - apel, recurs, revizuire, și nu la complexitatea cauzei. ...