Decizia CCR nr. 221/2020Punctul 2.4.2

2.4.2. Dintre toate prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2020 doar art. IV pct. 26 reglementa incidental în sfera de activitate a autorității judecătorești prin aceea că preciza faptul că „nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege ori a dispozițiilor cuprinse în prezenta lege privind soluțiile ori măsurile ce pot fi dispuse de instanță constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii“. Deși, la prima vedere, argumentul poate părea ușor forțat, ideea că și într-o astfel de situație poate subzista obligația inițiatorului actului normativ de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru această unică dispoziție a legii și-ar putea găsi justificarea în exigențele formalismului juridic specific statului de drept. Însă, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la avizele consultative pe care le poate emite Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul procedurilor decizionale cu privire la acte normative, un astfel de argument nu poate conduce la concluzia invalidării ansamblului unui act normativ care nu vizează nici direct, nici indirect activitatea autorității judecătorești. Disproporția vădită dintre această potențială cauză de neconstituționalitate și efectul produs asupra actului normativ este la fel de contrară exigențelor statului de drept ca și situația în care Consiliul Superior al Magistraturii ar fi ignorat ori nu ar fi fost solicitat să emită avize în cadrul proceselor decizionale care vizează activitatea autorității judecătorești. De aceea considerăm că, pentru motivele invocate în sesizare de Avocatul Poporului, sancțiunea neconstituționalității nu ar fi putut să vizeze decât, contextual și circumstanțiat, prevederile art. IV pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020, și nu întreg actul normativ. ...