Decizia CCR nr. 164/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece lipsește persoana interesată de posibilitatea formulării unei căi de atac. Invocând prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că soluția legislativă criticată constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la un remediu efectiv. Susține că prevederile art. 129 din Constituție consfințesc dreptul părților de a exercita căile de atac „în condițiile legii“. Prin această din urmă posibilitate, legiuitorul a fost împuternicit să stabilească aspectele legate de felul și numărul căilor de atac, termenele și condițiile de exercitare a acestora, instanțele competente etc., și nicidecum nu a fost îndreptățit să decidă dacă instituie sau nu o cale de atac. Instanța de contencios constituțional a statuat, cu valoare de principiu, că prin sintagma „în condițiile legii“, prevăzută de art. 129 din Constituție, trebuie să se înțeleagă numai dreptul legiuitorului de a institui felul, numărul, condițiile și termenele de exercitare a căilor de atac și în niciun caz dreptul de a le suprima. Împrejurarea că prevederile legale criticate au în vedere o procedură specială de contestare în fața instanței de judecată a soluțiilor de netrimitere în judecată nu are niciun fel de relevanță, deoarece dispozițiile art. 129 din Constituție nu disting după cum calea de atac este aplicabilă sau nu unor proceduri cu caracter specific. ...