Decizia CCR nr. 155/2020Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.05.2020 · dosar 492A/2020
Punctul 7
7. În al treilea rând, se susține că, ulterior adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, acest act a fost depus spre aprobare Senatului, conform art. 115 alin. (5) din Constituție. Astfel, cu prilejul adoptării legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, Parlamentul urma să aibă posibilitatea modificării dispozițiilor prevăzute de această ordonanță de urgență. Or, introducerea pe ordinea de zi a ședinței plenului Senatului și începerea procedurii legislative cu privire la Propunerea legislativă depusă la Senat cu nr. 181 din 30 martie 2020 sunt neconstituționale, nelegale și lipsite de utilitate în contextul existenței acestei posibilități pentru autoritatea legiuitoare. Chiar Regulamentul Senatului prevede la art. 89 alin. (2) că la întocmirea și aprobarea ordinii de zi se va asigura prioritate dezbaterii ordonanțelor de urgență ale Guvernului, proiectelor de lege sau propunerilor legislative în procedură de urgență, proiectelor de lege sau propunerilor legislative care sunt în competența Senatului, ca primă Cameră sesizată. Însă în Ședința plenului Senatului din 31 martie 2020 a fost introdusă pe ordinea de zi si dezbătută doar propunerea legislativă nr. L181/2020, iar nu și Proiectul de lege de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020. Din analiza fișei de la Senat a Propunerii legislative pentru suspendarea rambursării creditelor (L181/2020) rezultă că aceasta a fost prezentată în Biroul permanent al Senatului la data de 24 martie 2020 și a fost trimisă în data de 30 martie 2020 la comisii, în vederea avizării. Comisiile au discutat propunerea legislativă în zilele de 30 și 31 martie 2020, iar plenul Senatului a adoptat Propunerea legislativă în data de 31 martie 2020. Semnificativ este faptul că, în data de 31 martie 2020, Comisia economică, industrii și servicii nu a luat în dezbatere proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, deși adoptarea acestuia trebuia făcută tot în regim de urgență, conform art. 115 alin. (5) din Constituție; în schimb, a luat în dezbatere exclusiv propunerea legislativă pentru suspendarea rambursării creditelor, deși aveau termen fixat pentru aviz în aceeași zi cu propunerea legislativă. În aceeași zi de 31 martie 2020, Plenul Senatului a adoptat legea, fiind evident comportamentul neloial al Senatului care a ales să lase în nelucrare proiectul de lege, deși acesta avea prioritate, iar Senatul, în cadrul dezbaterilor în comisii, putea să-i aducă modificări. După adoptarea legii de către Senat, aceasta a fost discutată în comisiile Camerei Deputaților și adoptată în Plen la data de 3 aprilie 2020, cu ignorarea existenței pe rolul Parlamentului a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020. ...
Sursa oficială ↗