Decizia CCR nr. 155/2020Punctul 65

65. Din analiza comparativă a actului normativ în vigoare în prezent - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 - și a legii care constituie obiect al controlului de constituționalitate, Curtea reține următoarele asemănări de reglementare: obiectul de reglementare îl constituie suspendarea obligației de plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență/legii [art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 și art. 2 alin. (1) din legea criticată]; măsura suspendării obligației de plată se aplică, la cererea debitorului, până la 9 luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020 [art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 și art. 2 alin. (1) din legea criticată]; măsura suspendării obligației de plată se aplică atât pentru obligațiile izvorâte din contractele de credit, cât și pentru cele izvorâte din contractele de leasing [art. 1 lit. b) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 și art. 1 lit. b) și art. 2 alin. (2) din legea criticată]; referitor la conținutul noțiunii de debitor, deși legea criticată include, în mod expres, în această noțiune și asociațiile, fundațiile și „întreprinderile mici și mijlocii („IMM“), așa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare“ [art. 1 lit. b) din legea criticată], acestea nu constituie elemente de noutate față de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, întrucât aceasta prevedea că se includ în noțiunea de debitor persoanele juridice, fără a distinge între acestea [art. 1 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020]. ...