Decizia CCR nr. 153/2020Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.05.2020 · dosar 167A/2020
Punctul 20
20. În acest sens, se susține că eliminarea pensiei de serviciu pentru magistrați, cu excepția magistraților militari, care vor beneficia în continuare de pensie de serviciu în raport cu această ultimă calitate, introduce un element de discriminare în interiorul corpului magistraților, fără a exista o justificare rezonabilă și obiectivă pentru o astfel de situație, întrucât statutul magistraților nu poate fi diferențiat în funcție de calitatea părților din dosarele repartizate acestora sau de natura cauzelor soluționate, ci doar de nivelul veniturilor salariale ale acestora, și strict în funcție de nivelul ierarhic al instanței la care funcționează. În același context, se menționează că ar trebui avut în vedere faptul că, atât timp cât pentru unele categorii profesionale, care au obligații în sfera ordinii publice, cum sunt, spre exemplu, polițiștii, se consideră justificată - cum de altfel este și firesc - păstrarea pensiei de serviciu, nu există niciun motiv ca pentru categoria profesională a magistraților, ale căror activități implică inclusiv atribuții decizionale pentru protejarea ordinii publice, să nu fie menținută pensia de serviciu. Sub acest aspect, din perspectiva unei așa-numite „piramide a ordinii publice“, opțiunea legiuitorului de a menține pensia de serviciu în privința polițiștilor nu poate fi înțeleasă privită în oglindă cu opțiunea aceluiași legiuitor de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților, cărora, finalmente, le revine rolul de a superviza/cenzura activitatea polițiștilor. Se observă faptul că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a analizat și a reținut anterior încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție în ipoteza în care pensiile de serviciu ar fi menținute în cazul militarilor și ar fi eliminate în cazul magistraților. Sunt citate, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 20 din 2 februarie 2000. Față de cele expuse, se subliniază că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, se impune a fi avută în vedere jurisprudența dezvoltată de CEDO cu privire la principiul nediscriminării, în temeiul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că „o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile“ (Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunțată în Cauza Driha împotriva României, Cererea nr. 29.556/02, pct. 37). ...
Sursa oficială ↗