Decizia CCR nr. 153/2020Punctul 44
Punctul 44
44. Pentru ipoteza în care Curtea ar trece peste motivele anterior menționate, Guvernul ține să precizeze că „prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale, de asemenea invocată de autoarea sesizării, s-a constatat neconstituționalitatea acelor prevederi din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor care vizau doar transformarea pensiilor de serviciu ale unei anumite categorii profesionale, respectiv cea a magistraților. Cu privire la eliminarea celorlalte categorii de pensii, instanța de contencios constituțional a stabilit că această măsură nu încalcă prevederile Constituției României și, deci, nu există motive pentru ca ea să nu fie menținută“. De asemenea, argumentele prin care se încearcă să se demonstreze o nerespectare a prevederilor art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituția României nu pot fi avute în vedere decât, eventual, în ceea ce privește analizarea constituționalității dispozițiilor art. 1 din legea supusă controlului de constituționalitate, care se referă la modificarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Deci, autoarea excepției nu a probat o eventuală nerespectare a respectivelor norme constituționale și în ceea ce privește măsurile dispuse cu privire la statutul celorlalte categorii profesionale. Totodată, actul normativ care constituie obiectul controlului de constituționalitate cuprinde, la art. 11 și 12, dispoziții care reglementează cu privire la modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, iar sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu cuprinde argumente care să probeze și neconstituționalitatea acestor prevederi. ...
Sursa oficială ↗