Decizia ÎCCJ nr. 20/2025 (RIL)Punctul VII

VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 24. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind în litera și spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială, fiind susținută prin argumente de interpretare logică, sistematică și teleologică. ... 25. Astfel, a arătat că semnificația sintagmei „instanța la care una dintre părți este judecător“, conținută de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, trebuie identificată prin luarea în considerare a contextului și a materiei reglementate. ... 26. Întrucât această sintagmă se regăsește în cuprinsul unei norme prin care legiuitorul a reglementat într-o materie care vizează organizarea judiciară și care, din punct de vedere topografic, este plasată în titlul II al Codului de procedură civilă, intitulat „Participanții la procesul civil“, distinct de prevederile titlului III al Codului de procedură civilă, intitulat „Competența instanțelor judecătorești“, rezultă că ea trebuie să primească un sens unitar, propriu materiei reglementate și topografiei sale în arhitectura Codului de procedură civilă. ... 27. Acest înțeles coincide cu sensul cel mai restrâns al noțiunii de „instanță“ și are semnificația de „complet de judecată/judecător“ căruia i s-a repartizat cauza pentru soluționare. ... 28. Distinct de aceste argumente care au în vedere interpretarea sistematică a legii și caracterul normelor în care este plasată sintagma aflată în discuție, interpretarea și aplicarea restrictive în sensul celei de-a doua orientări de jurisprudență sunt susținute și de argumente de interpretare logică și teleologică, avându-se în vedere, pe de o parte, natura obiectivă a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă și, pe de altă parte, necesitatea interpretării și aplicării legii într-o manieră care să nu genereze blocaje funcționale, ci să le preîntâmpine. ... 29. Dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de incompatibilitate relativă și se referă la imparțialitatea obiectivă a judecătorului, astfel cum acest concept a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. ... 30. În consecință, norma prin care este instituit acest caz de incompatibilitate denotă preocuparea legiuitorului național de a elimina aprioric îndoielile justițiabililor cu privire la imparțialitatea judecătorului învestit cu soluționarea unei cauze, imparțialitate prezumată a fi afectată de calitatea specială a uneia dintre părțile din cauză, aceea de judecător la o instanță la care el, soțul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt, la rândul lor, părți într-un proces. ... 31. Interpretarea și aplicarea legii în sensul celei de-a doua orientări de jurisprudență prezintă avantajul practic de a preîntâmpina apariția unor blocaje în ceea ce privește îndeplinirea actului de justiție, mai ales atunci când motivul de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă se grefează pe situația-premisă dată de aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă în privința acțiunilor colective formulate de toți judecătorii unei instanțe, pentru care trebuie sesizată, în mod obligatoriu, o instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate. ... 32. În consecință, orice limitare a opțiunilor de compunere a unui complet de judecată trebuie să fie interpretată restrictiv, pentru că normele care conțin restricții sunt de strictă interpretare și aplicare. ... 33. În concluzie, Ministerul Public a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, sintagma „instanța la care una dintre părți este judecător“ are o semnificație restrânsă, aceea de complet de judecată în cadrul căruia una dintre părți este judecător. ... ...