Decizia CCR nr. 122/2020Punctul 34

34. De altfel, Curtea observă că în materia supusă analizei, competența de soluționare a cauzelor aparține, în exclusivitate, Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ, care, în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate, a considerat admisibile cererile autorilor excepției. Astfel, prin sentința civilă prin care s-a soluționat cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 277D/2018, instanța a considerat că „dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004 […]. O atare interpretare nu este de natură a nesocoti principiul specialia generalibus derogant, întrucât dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu derogă de la prevederile de drept comun ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă tocmai o aplicare concretă a acestora în materia răspunderii disciplinare a magistraților. Cu alte cuvinte, legiuitorul a identificat, prima facie, că persoana care poate justifica un interes personal și direct în contestarea rezoluției de clasare este persoana care a formulat sesizarea, însă pot exista și alte situații în care o altă persoană să poată justifica un interes legitim privat în contestarea acestei rezoluții, chiar dacă soluția dată de inspectorul judiciar îi este, la prima vedere, favorabilă“. Totodată, instanța a stabilit că, în niciun caz, la evaluarea activității reclamantei, nu va putea fi reținută ca temei rezoluția de clasare a sesizării. De asemenea, prin sentința civilă prin care s-a soluționat cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 316D/2018, instanța a considerat că rezoluția de respingere a sesizării este un act administrativ unilateral cu caracter complex, având atât scopul de a soluționa sesizarea formulată în condițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 prin respingere, cât și de a finaliza cercetarea disciplinară față de magistratul vizat. În consecință, instanța a stabilit că magistratul vizat de cercetarea disciplinară ca subiect pasiv al acelui raport juridic și a cărui conduită profesională este analizată în conținutul rezoluției de respingere a sesizării nu poate fi exclus din categoria persoanelor ce pot învesti instanța de judecată cu exercitarea controlului judiciar asupra acestui act administrativ, în măsura în care este vătămat prin conținutul său. Așadar, principiile specifice materiei contenciosului administrativ sunt în sensul asigurării accesului la instanță în beneficiul persoanei vătămate de un act administrativ, astfel cum este definită aceasta la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. A mai considerat instanța că magistratul vizat de cercetarea disciplinară este titularul unui interes legitim privat, astfel că temeiul admisibilității acțiunii reclamanților se regăsește în art. 1 alin. (1) , art. 2 alin. (1) lit. a) , c) și p) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. ...