Decizia CCR nr. 113/2020Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. a) și lit. d) din Codul penal, instanța de judecată, autoare a excepției, învederează că dispozițiile art. 18^1 din vechiul Cod penal permiteau excluderea din sfera ilicitului penal a faptelor mărunte, fără ca aceasta să fie condiționată de inexistența antecedentelor penale ale făptuitorului ori de un cuantum maxim al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă. În schimb, în prezent, în sistemul noului Cod penal s-a renunțat la reglementarea pericolului social și, implicit, la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracțiunii - arătându-se însă în expunerea de motive, ca și în doctrină că aceasta nu atrage aducerea în sfera infracțiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, căci situația acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor din noul Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunității - o asemenea soluție fiind tradițională în legislațiile europene occidentale. Observă însă că această soluție a renunțării la aplicarea pedepsei pusă la dispoziția instanței este condiționată, pe lângă gravitatea redusă a faptei, de multiple cerințe suplimentare - inclusiv de inexistența unei condamnări anterioare a infractorului [cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare], respectiv de o limită de cel mult 5 ani pentru pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege. Or, în aceste condiții, în ipoteza în care un infractor care a mai fost anterior condamnat comite un furt extrem de mărunt ori deține chiar și un singur pachet de țigări de contrabandă (chiar pentru consum propriu), în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată, nu există niciun mijloc procesual prin care instanța să poată exclude o astfel de faptă din sfera ilicitului penal. Consideră că prin reglementarea criticată se încalcă principiul ultima ratio în materie penală, potrivit căruia nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, pentru a fi justificată aplicarea unei sancțiuni penale. Cât despre împrejurarea că autorul unei astfel de fapte penale extrem de mărunte ar fi suferit o condamnare anterioară, instanța consideră că aceasta nu ar trebui să prevaleze în raport cu caracterul derizoriu al faptei, pentru că s-ar ajunge la o disproporționalitate vădită a naturii și nivelului sancțiunilor în raport cu fapta concretă comisă. ...