Decizia CCR nr. 824/2015Paragraful 12

9. În acest context, se mai învederează că sub imperiul vechiului Cod penal o astfel de reglementare, chiar şi deficitară sub aspectul lipsei unui plafon valoric pentru existenţa infracţiunii, nu ridica totuşi probleme în practică, întrucât dispoziţiile art. 18^1 din vechiul Cod penal permitea excluderea din sfera ilicitului penal a faptelor mărunte (această normă găsindu-şi aplicarea atât în timpul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, fără să fie condiţionată de un cuantum maxim al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă). În schimb, în prezent, în sistemul noului Cod penal s-a renunţat la reglementarea pericolului social - şi implicit la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracţiunii, arătându-se însă (în expunerea de motive a Codului şi în doctrină) că aceasta nu atrage aducerea în sfera infracţiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, întrucât situaţia acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor din noul Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale. Însă această soluţie a renunţării la urmărirea penală (art. 318 din Codul de procedură penală) este condiţionată, pe lângă caracterul mărunt al faptei (care să determine inexistenţa unui interes public în urmărirea acesteia), şi de prevederea prin lege a unei pedepse de cel mult 7 ani de închisoare. Mai mult, soluţia în discuţie nu are un echivalent corespunzător şi în faza de judecată, întrucât renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 din Codul penal) este o instituţie supusă unor multiple condiţionări suplimentare (referitoare la persoana infractorului), dar şi cerinţei ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să nu fie închisoarea mai mare de 5 ani. Or, în aceste condiţii, în cazul unei persoane care cumpără un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu - bun pe care apoi îl deţine, în cazul în care procurorul nu renunţă la urmărirea penală, nu există niciun mijloc procesual prin care judecătorul să poată exclude o astfel de faptă (pur şi simplu derizorie) din sfera ilicitului penal. Consecinţele de-a dreptul aberante ale reglementării deficitare analizate [adică lipsa unui plafon valoric pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal] apar cu atât mai evidente dacă se are în vedere varianta agravată a acestei infracţiuni, respectiv prevederile art. 274 din Codul vamal, întrucât în cazul în care fapta în discuţie este comisă de două sau mai multe persoane împreună se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani.