Decizia CCR nr. 309/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că instanța de contencios constituțional, potrivit jurisprudenței sale, este competentă să se pronunțe asupra prezentei excepții de neconstituționalitate, fiind invocate, în acest sens, Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 și Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012. Se susține că majorarea de zece ori a pragului valoric în raport cu care se reține incidența consecințelor deosebit de grave, prin dispozițiile art. 183 din Codul penal, față de vechea reglementare, prevăzută la art. 146 din Codul penal din 1969, reflectă noua concepție a legiuitorului sub aspectul gravității și al gradului de pericol social al unor fapte care au produs pagube materiale, cu consecințe în plan sancționator. Se arată că reglementarea unui nou prag în raport cu care este stabilită existența consecințelor deosebit de grave ale unei infracțiuni are efectul grațierii postcondamnatorii, fiind o cauză de modificare a pedepsei ulterioară pronunțării hotărârii de condamnare. Se arată că majorarea acestui prag determină micșorarea limitelor pedepsei, de la cele prevăzute pentru forma agravată a infracțiunii săvârșite, la cele reglementate pentru forma simplă a acesteia. Este subliniat faptul că, în ipoteza juridică analizată, art. 309 din Codul penal reprezintă legea penală mai favorabilă, care nu determină schimbarea încadrării juridice a faptei, ci doar modificarea limitelor pedepsei. Se face trimitere la un exemplu ipotetic în care contestația la executare este formulată de un condamnat, care a deținut calitatea de funcționar public, în temeiul art. 175 alin. (1) din Codul penal, căruia i-a fost aplicată o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută la art. 215^1 din vechiul Cod penal, prejudiciul cauzat fiind de 300.000 lei. Se arată că, făcând aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Codul penal, instanța este obligată să reducă pedeapsa aplicată, întrucât limita maximă pentru infracțiunea de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, de 7 ani, a fost majorată cu o treime; cu toate acestea, pragul în raport cu care se stabilește existența consecințelor deosebit de grave rămâne cel prevăzut de legea veche, condamnatul fiind obligat să execute o pedeapsă de 10 ani și șase luni, pentru un prejudiciu de 300.000 lei. Se susține că, în mod evident, astfel aplicate, dispozițiile legale criticate determină existența unei lex tertia, aspect ce contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, care, la rândul său, a fost pronunțată ca urmare a Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (referitoare la puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării precum și la raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor prin care s-a exprimat opinia că prescripția răspunderii penale este o instituție autonomă în raport cu instituția pedepsei), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei. Se susține că, în mod similar, în ipoteza invocată în prezenta cauză, soluția pronunțată prin Decizia nr. 12 din 6 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în privința art. 6 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională întrucât, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, determină combinarea unor dispoziții legale din legi penale succesive. Se arată că, în speța în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, nu se impune crearea unei lex tertia, legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, fiind Codul penal în vigoare, dar, cu toate acestea, Decizia nr. 12 din 6 mai 2015 impune aplicarea legii penale pe instituții autonome, reținând pragul valoric din Codul penal anterior, în vederea stabilirii variantei agravate a infracțiunii, constând în existența consecințelor deosebit de grave. ...