Decizia CCR nr. 495/2025Punctul 17

17. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate, care impun aplicarea unor pedepse minime, cu executare în regim de detenție, contravin dispozițiilor art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pedeapsa fiind disproporționată în raport cu faptele comise în mod concret. Astfel, susțin că, prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este incidentă renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv la 2 ani a pedepsei aplicate, inclusiv pentru concursul de infracțiuni, pentru amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni este obligatorie, legiuitorul se îndepărtează de considerentele din expunerea de motive care a însoțit proiectul noului Cod penal. Susțin că aceeași limitare, având drept criteriu cuantumul pedepsei prevăzute de lege, se constată și cu privire la incidența renunțării la urmărirea penală și a acordului de recunoaștere a vinovăției, cu observația că, în privința acestora, limitele prevăzute de lege pentru actele încheiate de procuror sunt mult superioare celor pentru care judecătorul poate dispune măsuri similare. În concluzie, susțin că modul în care au fost reglementate aceste instituții se îndepărtează de intenția legiuitorului, declarată în expunerea de motive, și, totodată, încalcă dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii, în condițiile în care instanțele judecătorești sunt cele care au competența constituțională de a înfăptui justiția. Motivele de neconstituționalitate formulate privesc, în esență, faptul că soluțiile legislative criticate restrâng dreptul magistratului de a individualiza sancțiunea aplicată unei persoane. Totodată, susțin că și prevederile art. 318 alin. (1) și ale art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală au legătură cu soluționarea cauzei, chiar dacă privesc instituții ce vizează urmărirea penală, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești“, iar, pe de altă parte, dacă nu existau limitările menționate anterior, era posibil ca în cauză să se fi dispus o altă soluție în cursul urmăririi penale, diferită de trimiterea în judecată. ...