Decizia CCR nr. 495/2025Punctul 24

24. Tribunalul București - Secția I penală (în Dosarul nr. 2.303D/2021) apreciază că prevederile art. 76 alin. (1) și (3) și ale art. 83 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale, fiind conforme cu dispozițiile din Legea fundamentală invocate, în timp ce prevederile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal sunt neconstituționale, nefiind conforme cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) , ale art. 20, ale art. 24 alin. (1) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție. În acest sens, reține, în esență, că legiuitorul Codului penal din 2009 a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei de 5 ani închisoare, prevăzută de lege pentru infracțiunea cu judecarea căreia a fost învestită, și de inexistența unei condamnări anterioare, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunțarea la urmărire penală pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și fără ca textul să prevadă condiția lipsei unei condamnări anterioare. Arată, totodată, că, dincolo de legislația penală specială, Codul penal oferă posibilitatea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală pentru un număr de 198 de infracțiuni, iar judecătorului de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei pentru un număr de 151 de infracțiuni, din totalul de 236 de infracțiuni reglementate de acesta. Cu privire la acest aspect, are în vedere că o bună parte dintre infracțiunile prevăzute de Codul penal, pentru care instanța de judecată nu poate realiza o individualizare a sancțiunilor (dar pentru care procurorul are o atare posibilitate), pot avea - în funcție de natura și întinderea urmărilor produse, a mijloacelor folosite, a modulului și împrejurărilor în care au fost comise, a motivului și scopului urmărit - o gravitate redusă, în sensul art. 80 alin. (1) din Codul penal. Așadar, considerând că puterea de apreciere a gravității tuturor faptelor nu poate fi extinsă la limita de pedeapsă de 7 ani închisoare doar pentru procuror, apreciază că pentru fapte cu care sunt învestite în mod obișnuit organele judiciare, de exemplu, infracțiunile de furt calificat, proxenetism, delapidare, cumpărare de influență, instanțele de judecată nu pot efectua un examen propriu de individualizare a sancțiunii penale, fiind obligate, ope legis, să dispună, pentru fapte de o gravitate redusă, condamnarea. ...