Decizia CCR nr. 255/2019Punctul 11

11. În ceea ce privește dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, instanța judecătorească apreciază că există o discrepanță între prerogativele mai mari acordate procurorului în procesul de apreciere a sancțiunii ce se impune faptei și persoanei ce fac obiectul procesului penal și posibilitățile mai reduse acordate instanței de judecată ce este sesizată cu o faptă similară. Altfel spus, în cazul infracțiunilor al căror maxim special al închisorii este cuprins între 5 ani și o zi și 7 ani închisoare, procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală, în timp ce instanța nu poate face același lucru. Totodată, această situație în care instanța este împiedicată (în situații- premisă identice) să facă aprecieri ce îi sunt permise procurorului constituie o încălcare a dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție conform cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Această anomalie legislativă constituie în același timp o răsturnare a ierarhiei organelor judiciare în fruntea căreia se află instanțele judecătorești, ierarhie ce se deduce din redactarea capitolului VI din Constituție referitor la autoritatea judecătorească. În continuare, face referire la Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016. Modul în care sunt reglementate dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care nu permit instanței să dispună renunțarea la judecată în cazul infracțiunilor al căror maxim special este cuprins între 5 ani și o zi și 7 ani, deși pentru aceeași situație juridică procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție conform cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ...