Decizia CCR nr. 114/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, în măsura în care încheierile prin care se soluționează contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară nu sunt supuse căii extraordinare de atac a contestației în anulare. Reține că, din interpretarea textului de lege, rezultă că poate fi exercitată calea extraordinară de atac împotriva „hotărârilor definitive“, fără a se face distincție între hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei și cele prin care nu s-a soluționat fondul cauzei. Subliniază că încheierile pronunțate în calea ordinară de atac a contestației sunt hotărâri definitive, în sensul art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală. Reține, totodată, că legiuitorul face trimitere la „instanța de apel“, aspect care s-ar putea interpreta, contrar art. 129 din Constituție, că o astfel de cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată decât împotriva hotărârilor definitive care soluționează fondul cauzei. Susține că, în aceste condiții, textul art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală este neclar. De asemenea, susține că, în măsura în care formularea contestației în anulare împotriva unei hotărâri definitive care nu soluționează fondul cauzei este inadmisibilă, textul criticat este neconstituțional, deoarece nu este conform cu ratio legis. ...