Decizia CCR nr. 100/2020Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2020 · dosar 2.423/112/2012
Punctul 4
4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens reține că normele procesual penale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici identice. Reține de asemenea că art. 438 din Codul de procedură penală nu reglementează cazuri de casare cu privire la latura civilă a procesului penal, întrucât recursul în casație este o cale de atac extraordinară ce privește doar erorile de drept, legiuitorul având competența constituțională, în temeiul art. 126 și art. 129 din Legea fundamentală, să reglementeze în acest mod această cale de atac. Susține, totodată, că nu se aduce atingere dispozițiilor art. 16 din Constituție, iar dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză. ...
Sursa oficială ↗