Decizia CCR nr. 100/2020Punctul 7
Punctul 7
7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, în condițiile în care prevederile art. 436 alin. (1) lit. b) și c) din Codul de procedură penală recunosc capacitatea procurorului, inculpatului, părții civile și părții responsabile civilmente de a exercita calea extraordinară de atac a recursului în casație cu privire la latura civilă. Observă că, prin raportarea acestor din urmă dispoziții procedurale la prevederile art. 438 din Codul de procedură penală, se restrânge capacitatea părților privind calea extraordinară de atac a recursului în casație cu privire la latura civilă, prin neprevederea expresă a unui caz în care se poate face recurs în casație cu privire la acest aspect. În opinia instanței supreme, prin modificarea legislativă realizată prin Legea nr. 255/2013, prin care au fost eliminate nouă cazuri în care se putea face recurs în casație, s-au golit de conținut dispozițiile privitoare la posibilitatea formulării recursului în casație în ceea ce privește latura civilă. Apreciază că restrângerea sferei cazurilor de declarare a recursului în casație cu privire la latura civilă determină încălcarea dreptului de acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...
Sursa oficială ↗