Decizia CCR nr. 620/2019Punctul 7

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neîntemeiată. Instanța reține că, deși petentul invocă neconstituționalitatea acestor dispoziții prin raportare la mai multe norme constituționale, în motivarea dezvoltată acesta face referire strict la prevederile art. 1, art. 16, art. 21 și art. 41 din Legea fundamentală, pe care instanța de recurs urmează a le avea în vedere în analiza excepției formulate, care vizează, de fapt, nemulțumirea autorului cu privire la suprimarea căii de atac a recursului. Înalta Curte apreciază că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate numai în condițiile prevăzute de lege, iar apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația liberului acces la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De altfel, Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții cu privire la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. ...