Sari la conținut

Decizia CCR nr. 201/2017Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.03.2017
Dosarul
26.511/3/2013

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în lumina Codului de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, exclusiv pentru motive de nelegalitate. Prin instituirea dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, care, corelată cu posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, configurează caracterul de cale de atac extraordinară a recursului. Faptul că, atât prin Codul de procedură civilă, cât și prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a instituit doar două grade de jurisdicție cu privire la anumite hotărâri nu conduce la încălcarea principiului privind accesul liber la justiție, întrucât finalitatea acestei măsuri o constituie sporirea celerității judecării acțiunilor civile și degrevarea instanțelor judecătorești. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la căile de atac. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procedura de filtrare a recursurilor nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă o selecție a recursurilor ce urmează a fi soluționate de această instanță după anumite criterii, ci instituie o procedură de verificare a admisibilității în principiu a căii de atac. Referitor la art. 44 din Constituție, instanța consideră că acesta nu are incidență în cauză, întrucât dispozițiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, și la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanța învestită cu soluționarea acestuia este Înalta Curte de Casație și Justiție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie