Decizia CCR nr. 517/2017Punctul 7

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive și nu verificarea unor chestiuni de fapt. Așa fiind, legiuitorul a limitat hotărârile supuse recursului în casație, pentru asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac, acesta putând fi promovat cu privire la anumite probleme de legalitate ce vizează erori de drept. În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție. Arată că recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac - a cărei soluționare este numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție - este analizată conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În Codul de procedură penală sunt stabilite expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Față de specificul recursului în casație, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii și la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Constatarea neconstituționalității unui text de lege pentru considerente ce țin de încălcarea accesului la justiție, a actelor internaționale la care România este parte, a dreptului la un proces echitabil și pentru considerente ce țin de înfăptuirea justiției ar presupune să se constate fie că părților nu li se recunoaște un grad de jurisdicție în condițiile impuse de tratatele internaționale, fie că, în raport cu persoanele aflate în aceeași situație, se prevăd condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. Apreciază că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală sunt în acord cu prevederile cuprinse în art. 21 din Constituție, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, implicit, cu prevederile art. 16 și art. 20 alin. (2) din Constituție, precum și cu prevederile care reglementează înfăptuirea justiției. Reține că recursul în casație nu împiedică părțile interesate să apeleze la instanțele judecătorești, să fie apărate, să promoveze căile de atac ordinare prevăzute de lege și să se prevaleze de garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil, hotărârile supuse recursului în casație fiind prevăzute expres de dispozițiile legale contestate. ...